Republica Aproape — țara care avea și frontieră subterană
Primul fragment din nuvela umoristico-satirică „Republica Aproape”
Există undeva o țară în care autostrăzile trăiesc mai ales la timpul viitor, adevărul are nevoie de aviz, iar proiectele sunt inaugurate înainte de a fi terminate.
Se numește Republica Aproape.
Nu o căutați neapărat pe hartă. S-ar putea să fie mult mai aproape decât credeți.
Republica Aproape era o țară frumoasă, așezată strategic între trecutul glorios și viitorul imediat următor.
Pe hartă putea fi găsită relativ ușor, deși cetățenii ei nu erau niciodată pe deplin de acord unde se afla. Unii o așezau în centrul civilizației, alții la marginea ei, iar guvernele susțineau că poziția exactă trebuie stabilită în funcție de oportunitățile de finanțare.
Țara avea munți, câmpii, râuri, mare, tradiții și un deficit bugetar cu deschidere internațională.
Sub pământ, patria era chiar mai întinsă. Unii cetățeni susțineau că Republica fusese legată, prin tuneluri străvechi, de Turcia, Egipt și China. Dovezile lipseau fiindcă intrările fuseseră ascunse atât de bine, încât nici constructorii nu le mai găseau.
Cei mai îndrăzneți adăugau și un tunel până în America. Geologii observau timid că între cele două continente se afla un ocean; li se răspundea că tocmai aceasta dovedea măreția proiectului.
Guvernul nu confirma și nu infirma: aștepta deschiderea unui program european pentru reabilitarea tunelurilor.
Clima era temperată, cu veri fierbinți, ierni imprevizibile și campanii electorale permanente. Primăvara înfloreau pomii, toamna promisiunile, iar între cele două anotimpuri se făceau rectificări.
Locuitorii Republicii Aproape erau oameni inteligenți, generoși și ospitalieri. Își primeau musafirii cu pâine, sare și explicații foarte detaliate despre motivul pentru care țara nu funcționa. Fiecare cetățean cunoștea cauza exactă a problemelor naționale. Aceasta se afla, fără excepție, în ceilalți cetățeni.
Republica era organizată democratic. Puterea aparținea poporului și era exercitată, în numele lui, de persoane care îl întâlneau mai ales în campaniile electorale.
Alegerile aveau loc periodic, pentru ca oamenii să poată schimba conducătorii fără a tulbura mecanismele.
Partidele erau numeroase și foarte diferite. Unele promiteau schimbarea prin continuitate, altele continuitatea prin schimbare. Partidele de centru se aflau când la dreapta, când la stânga, în funcție de locurile disponibile în guvern. Cele radicale cereau răsturnarea sistemului și câteva ministere în interiorul lui.
Puterea acuza opoziția că împiedică țara să progreseze. Opoziția acuza puterea că o împiedică să-i ia locul. În problemele fundamentale, cele două tabere ajungeau totuși la consens: vina aparținea întotdeauna celor care guvernaseră înainte, inclusiv atunci când aceștia erau aceiași oameni.
Constituția Republicii Aproape garanta toate drepturile fundamentale. Unele puteau fi exercitate imediat, altele necesitau cerere, copie după actul de identitate, certificat fiscal, dosar cu șină și dovada că solicitantul nu mai ceruse același drept în altă parte.
Toți cetățenii erau egali în fața legii.
Unii ajungeau însă în fața ei pe o intrare separată.
Acesta este un prim fragment din „Republica Aproape”, o nuvelă umoristico-satirică despre o țară în care promisiunile sunt aproape îndeplinite, adevărul este aproape spus, iar cetățeanul este aproape ascultat.
Orice asemănare cu realitatea este, desigur, în curs de verificare.
Dumneavoastră ați auzit despre alte tuneluri, proiecte sau mari realizări din Republica Aproape?
Scrieți-mi în comentarii. Cele mai bune răspunsuri ar putea intra în viitorul Buletin oficial al lucrurilor aproape adevărate.
Text din volumul „Republica Aproape”
© Prof. dr. Ion Armeanu. Reproducerea integrală fără acordul autorului nu este permisă.
